Aberant

Singuratatea este deopotriva cel mai greu blestem al vietii, dar si cea mai necesara nevoie a noastra, pentru a ne cunoaste.
De ce ne legam de oameni?

Desigur, o petrecere de unul singur nu are farmec, sau o vacanta clasica... si uneori chiar si o cafea savurata astfel devine un moment stanjenitor. Inteleg toata schema cu necesitatea cautarii afectiunii, in orice forma ar veni aceasta. Unii ne impacam cu solitudinea mai usor, altii deloc. Unii primesc ceea ce doresc din plin, altii mai putin... ,,Macar in iubire ar trebui sa fim toti egali", imi spunea o data descumpanita o prietena proaspat despartita de iubitul ei.

Incercam prea mult sa ne schimbam pentru a fi pe placul celorlalti; acesta mi se pare cel mai mare pacat pe care il savarsim cu totii impotriva propriei fiinte - neincrederea, disimularea, superficialitatea, minciuna... toate aducatoare de tristete. Suntem persoanele de care ne pasa cel mai mult, pentru ca toti suntem egoisti, dar si cele de care ne batem cel mai mult joc... aceasta sfasiere intre extreme este obositoare. Dar poate fi un drum initiatic deosebit de folositor, daca stim sa tragem acea linie de care vorbesc toti ,,expertii" in studierea vietii altora, si ne alegem ce ne face pe noi... mai impacati.

Trec printr-o perioada de izolare in ceea ce priveste relatiile. Nu pentru ca ar fi vorba de vreo drama de care vreau sa scap, sau vreo rana de vindecat... ci pentru ca vreau sa am un timp pentru mine. Relatiile ma streseaza din cale afara, iar acest lucru nu se va schimba o data cu gasirea acelui Mr. Right, ci abia cand ma voi hotari ca acesta e lucru pe care il doresc. O perioada dedicata mie si familiei mele, pentru ca in afara de ei... toti te parasesc. Si nu o spun intr-o nota tragico-depresiva, ci acesta este ciclul normal al vietii: obligati sa iti stea alaturi moral si prin natura sunt aceia care iti sunt familie, dar de multe ori nici acest lucru nu se respecta. In rest, fiecare e dator pentru viata sa si pentru familia lui.

Imi iubesc la fel de mult ca in perioada in care eram apropiati fiecare prieten al trecutului meu. Ii pretuiesc si mai mult pe cei ai prezentului si ma intreb cum vor arata cei ai viitorului. Nu am fost niciodata prietena unui singur grup de oameni, probabil de aici si desele schimbari. Ce pot sa zic, I am not a settler. And I don't regret it! :)
Stilul meu nu il recomand nimanui, e dificil, desi are castigurile lui.
Sesiunea fiind pe final, mi-as dori sa plec intr-o calatorie prelungita ... in speranta de a gasi raspunsurile ce le tot caut.
Mi-e dor de liniste.

Hook Relase

Draga mea...



Mi-am dat seama ca am o sansa la fericire alaturi de tine, insa aceasta numai dupa ce, am invatat... cu greu, sa apreciez momentele, si sa ma eliberez de sub povara planificarii.
Prea frageda, prea rasfatata, prea jucausa, prea visatoare, dedicata idealurilor tale... prea frumoasa pentru a fi doar a mea... prea tot ca sa iti cer sa te legi de mine definitiv.
Ia-ma, sunt al tau, atat cat ma vei tine. Stiu ca echilibrul la care ravnesc il voi gasi in femeile frumoase, dar banal de simple... si ar fi ideal, nu? Ideal daca nu te-as fi cunoscut niciodata si daca nu mi-ai fi ramas ca o amprenta in minte. Si o sa te dau pierzaniei de fiecare data cand nu mai te mai suport, spunandu-mi mereu ca nimeni nu are nevoie de o pustoaica descreierata... fara minte!
Din contra, si ce mai minte! ... Cred ca aceasta mi te fura. Nu ma tem deloc de alti barbati, cum ma tem de mintea ta inca din momentul in care am descoperit-o prima data... este cam asa... admiratie pentru sclipirea ei, apoi enervare, neliniste, frustrare.. si frica.
Vesnica exploratoare... a frumosului trupesc si a celui spiritual. Te hranesti cu toate acestea si apoi te gandesti ce a mai ramas de iubit. Innebunita de descifrarea oricarui mister al vietilor noastre, nu poti accepta simplitatea vietii... nu te mai pot retine o data ce ti-ai pus in gand sa cuceresti lumea... Trofee peste trofee, si uneori obosesti pentru o vreme, iar atunci... te intorci. Cu noroc am fost eu cel pe care l-ai ales ca loc de refugiu. Draga mea, dar nu este nedrept sa ma iubesti doar in momentele tale de oboseala?!
Da, sunt egoist. Si nebun ca m-am lasa sa pic in jocul acesta in rolul aceluia care pierde. Nu stiu cum am ajuns aici, dar nu ma mai pot uita la femeile cumsecade, la acele modele de neveste ideale... decat in momentele mele de oboseala! Mereu cu speranta ca, intr-o zi, tu te vei transforma intr-o astfel de femeie...
Ce nebunie! Sa iti doresti sa metamorfozezi o nimfa ... intr-o femeie ce isi accepta cearcanele de sub ochi si care nu se mai deranjeaza sa se gateasca pentru barbatul ei in fiecare zi....
Stiu ca iubesti. Ca poti sa o faci. Iti iubesti mama, tatal, pe tine, cartile tale, filmele, cafeaua neagra, vinul rosu si zaharul... Chiar si pe mine m-ai iubit, dar nu o mai faci cum mi-as dori eu. Nu m-ai putut iubi niciodata cum am facut-o eu. Insa ma resemnasem.
Si iti jur ca am vrut sa raman locul tau de refugiu intotdeauna, in momentele-ti de lucidate sa te intorci la mine, dar uite cum au trecut ani, si nu luni ... cum speram eu la inceput! Si te vreau si mai mult...
Vreau sa scap de tine, dar nu am puterea aceasta...
Te-ai indurat tu insa de mine... si m-ai eliberat. M-ai parasit si mi-ai redat libertatea.
Muza a nebuniei, iti voi pastra amintirea celui mai frumos zambet... si celui mai salbatic sarut!



A.

Imaginarium

O combinatie intre realitate si fictiune, intre visare si oribil, intre imaginatie si  profan.
Ah, mai sus descriam doar continutul blogului meu. Funny fact... nici macar eu nu imi mai amintesc cand anume am scris sub inspiratia realitatii sau a imaginatiei...


Zi frumoasa astazi. Spuneam ca mi s-a dat sansa sa ma intorc la o veche pasiune... aceea de "predare".
Intotdeauna am fost o fana a competitiilor... cu simpla regula - win them all. Interesant cum ma chinui sa gadesc chiar si acum substratul acestei ambitii macinatoare. A fost buna si mi-a adus multe, dar cu un pret. Mereu.

Primul "trofeu" ce marca performata mea scoalara - primul premiu de excelenta. Prima coronita. Prima carte... exact, cartea aceea era simbolul fiecarui an de succes. Si imi amintesc de mesajul tiparit pe o bucata frumos taiata de invatatoare, lipit de prima pagina a cartii de antologie - ,,singura comoara pe care nimeni nu ti-o va putea fura vreodata este aceea a cunoasterii. Fii bun si imparte-o!". M-a marcat. Si mi s-a strecurat in suflet atat de rau ca "sharing is love" a devenit unul dintre principiile dupa care ma ghidez.

Am gasit prin salturile mele de pe o pagina pe alta de facebook un proiect care se ocupa cu meditarea copiilor defavorizati  (si nu numai) la diverse materii. Momentan ne axam pe matematica. Amuzant cum e singura materie pe care am urat-o si de care am fugit intreaga mea copilarie (am refuzat sa mai merg la olimpiada din clasa a6-a, ia de aici rebeliune!), si pubertate, si adolescenta... si incaaaa fug. Dar am pus stop la banda de alergare pentru ca matematica au nevoie copiii sa ii invatam.

Mi-a placut. Mult. Am mai facut asta in trecut si mi-a adus multa fericire. Degeaba am tot acumulat tot felul de bucurii si castiguri in ultima perioada, daca sufletul meu nu isi primea portia de "good deeds". Nu imi gaseam locul si nu spun ca acum am facut-o, dar simt ca sunt pe drumul cel bun.

Si matematica chiar e fun! .... la nivel de scoala generala, cand copiii iti vorbesc cu dvs., se bucura ca le duci o ciocolata, scriu cu pixuri colorate si iti ofera mentosane. Si recunostinta. Si respect.

Ar trebui sa dorm putin. Ma asteapta un drum lung si acum nu vorbim de o metafora. Chiar ma pornesc spre un loc tare frumos.... si poate cu norocul de partea mea, voi gasi o padure din care sa culeg ghiocei cu propriile mele maini. Ieri mi-am cumparat primele buchetele si acum sunt vedetele biroului meu. :)

Prima data sa daruiesti din ceea ce esti si apoi din ceea ce ai!


Multa dragoste...

Clinging

Un cuvant englezesc ce m-a bantuit in ultimele zile.
M-am simtit adesea "agatata" de lucruri, locuri, oameni. In mod inutil. Cu timpul aproape ca ma chinuiam sa ma rup de ele.

Am reusit sa fac asta in ultimele zile si ma simt cumva deasupra tuturor realizarilor de pana acum. Sa lasi lucrurile care te tin in trecut sa mai stea in viata ta doar sub forma de amintiri.... e bine. Si sanatos. Si eliberator.
Cu siguranta nu am facut-o cand m-am laudat ca o voi face, sau cand enervata de respectivul lucru am jurat ca il voi abandona... pur si simplu, s-a intamplat cand a fost momentul. Si inlocuirea nu e un remediu.

Nu poti inlocui un prieten cu altul, un iubit, o bluza, un telefon... si mai ales, o ruda.
Insa solutia nu a fost sa ii inlocuiesti. Nici abandonul. Ci renuntarea voluntara si transformarea acestora in ceva nou in viata ta. Sustin, de asemenea, indiferenta si uitarea. Insa acestea se instaleaza involuntar, ne vor elibera fara sa ne dam seama. Primul pas este acela de a accepta ca trebuie sa "let things go".

Astazi am stat de vorba cu un oarecare baiet din trecutul meu, care mi-a fost tare drag. Alaturi de care imprejurarile continua sa ma aduca aproape probabil pentru amuzamentul kharmei. Candva conversatiile noastre contau in valoarea lor masurata in sentimente si artificii hormonale, astazi... au contat cat sa schimbam cateva glume si sa realizez ca acest prag important pe care voiam sa il trec, in sfarsit ... mi s-a deschis spre scara superioara. Nu ma mai agat de acest individ, nu imi mai pasa. Nu l-am inlocuit pentru ca nu era intr-atat de bun incat sa fie schimbat cu o persoana mai speciala; nu l-am abandonat, pentru ca am mai facut-o de atatea ori, si destinul ne-a adus cumva impreuna. Nu l-am ignorat, ci m-am maturizat. Si am incetat sa ma mai agat. Cel mai bun mod de a trece peste dorul cuiva sau a ceva este sa ii scoti in evidenta punctele slabe. Si daca acele defecte te fac sa ai second thoughts, nu mai continua sa stai agatat... pentru ca nu acolo e locul tau.

In orice caz, nu acest episod m-a facut sa ma simt atat de bine. Ci un sir de multe alte piese de domino, carora le-am dat vant undeva pe la inceputul anului si continua sa se darame una pe alta. Spre binele meu.

Binele meu - pasiunile mele- fericirea sufletului meu. Aceste lucruri mi-am propus sa le urmaresc indeaproape in anul acesta. Am alergat anul trecut dupa naluci si vise ce nu erau ale mele, doar ca sa ajung aici. Si e bine. Cu siguranta voi alerga in continuare.
In curand o sa revin la una dintre placerile mele vinovate - teaching. :) Mai multe despre acest subiect dupa prima experienta! Pot doar sa dezvalui ca.... am un zambet urias cand ma gandesc la micutii mei invatacei.

Miss Mellanie... out! ... pentru moment. Sunt cu ochii pe voi...

Vanatorul

Nu am inteles de ce oamenii fug de ploaie atat de mult... desi multi marturisesc cat o iubesc.
Ajung la birou cu primele raze timide de lumina si plec in fiecare seara condusa doar de luna... uneori ni se alatura unii oaspeti neasteptati... ii primim mereu.
Singurul lucru pe care l-as schimba fiecarei zi... este aglomeratia. Desi imi place sa observ ceea ce se intampla in preajma mea sub pretextul traficului, uneori nu mi-as dori nimic mai mult decat o o injumatatire  a timpului astfel petrecut...
Am sarit prima etapa a troleului si m-am decis sa merg prin ploaie. In ajutor mi-au sarit fularul, o cafea neagra si fierbinte... si o oarecare bunatate din partea botinelor ce au devenit brusc comode. Mergand ametita nici nu stiu cand in dreptul meu a ajuns domnul R. Cat de bine a aratat mereu...
-Incerc sa te prind din urma de ceva timp ca sa ma asigur ca esti tu!
Nedumerita il fixez cateva secunde... nici nu stiam unde sa il incadrez. Fusesem eu si plimbarea mea si brusc regizorul ne indeasa un personaj masculin, incredibil de atragator, pe gat. Da' de ce?!
Incep sa rad ca nebuna ca sa imi ascund fastaceala si sa imi amintesc in ce relatii eram cu acest domn.
-Dar tu ce faci pe aici? Exceptand ca urmaresti femei mult mai tinere ca tine prin ploaie?
-Exact asta faceam! Nu ca tu ai avea vreo vina mergand prin zona asta practic pustie, in intunericul asta...Te conduc?
-Doar daca mergem in aceeasi directie. Ploua si nu vreau sa te abat.
Zambete, zambete, zambete. Ma ia de mana si parca prin vis ajung intr-un taxi. Ma simt ca intr-o nuvela fantastica a dragului meu Eliade... cand lucrurile se aranjeaza incredibil si adeseori inexpilcabil. La radio avem Reamon - Supergirl.
-Tu ai ceva explicatii de oferit, domnisoara...
-Fii bun si aminteste-mi care anume... si mai ales, de ce?
-Ai disparut pur si simplu. Incerc sa te sun si numarul e blocat, pe facebook mi-ai dat delete...
-Hahaha... si iata cum am epuizat toate sursele prin care puteai lua legatura cu mine. Da, de pe reteaua ta de stalkereala favorita te-am sters in mijlocul unui moment intens hormonal. Insa telefonul l-am pierdut.
-Nu inteleg. N-am inteles, de aceea nu am insistat. Ce am facut?
-Nimic. Asta e pacatul capital al barbatilor ca tine...
-Ca?
-Pana la urma incotro mergem?
-Te conduc.
-Multumesc.
O sa pun conversatia de umplutura intr-un plan secundar si atmosfera tensionata si oarecum incomoda... Ajungem. In mod ciudat ma aplec sa il sarut de la revedere, insa plateste si coboara.
-O sa fumez o tigara aici, in fata casei tale. Te-am cules din ploaie.. asa ca niste picaturi in plus...
-Mda... imi place sa stau in ploaie. Continui sa cred ca poate am sa mai cresc...
-Tot tanara ai ramane.
Bang. Nebunia acestui barbat frumos este aceea ca este cu putin peste 10 ani mai mare decat mine... M-a urmarit luni intregi ca pe o prada atat de mult dorita, si-a facut avant de ziua mea... si fix cand ne prindeam mai bine unul de altul, el s-a speriat, dar nu a spus nimic. Eu am simtit si am fugit. E un barbat dorit, evident. Stiam asta. Doar ca intr-o zi, chinuita de fantoma lui, deja nebuna, am decis sa aleg o oarecare muiere ce ii dadea atentie virtuala ca motiv suficient ca sa il trimit la... Dracu. Numai ca noaptea ... acest Dracu... isi elibereaza cei mai frumosi soldati... si-i trimite la vanatoare.
Dar ce-i frumos... si aducator de placere.... seamana a cadou de Mos Nicoale. Ce-mi ramane de zis?
-Hai sa iti fac o cafea, am inghetat aici.

Long time...

Se pare ca zilele acestea trecutul a tinut sa imi invadeze spatiul cat mai mult posibil... Aproape ca uitasem de contul acesta...de fapt, sunt tare curioasa de cate lucruri din trecut ne putem aduce aminte (fortat, evident)... Este amuzant, dar de fiecare data cand sunt nevoita sa fac ceva "sub presiune" (de exemplu, un joc de tipul fazan) mintea mea pare sa aiba forta supranaturala de a se goli...funny shit.

Dar vorbeam de cum s-o tot tinut trecutul de mine; se pare ca sperantele voastre si, de asemenea, zicatorile de tipul "trecutul nu iti poate defini niciodata viitorul" nu au nicio noima, imi pare rau sa va anunt...

Din fericire nu este nimic acolo care ar trebui sa stea ascuns (hehehe, se simte o usoara scuzare?)...Pur si simplu este socant cum in aceeasi zi am purtat perechea mea de shoesi din clasa aIX-a (si m-am dat pe skate, de asemenea!)...lucru ce a parut socant, cel putin colegilor mei, avand in vedere ca in ultimul timp NIMENI nu a mai purtat astfel de incaltaminte, si adaugam starea perfecta in care se afla credinciosii mei vansi; trecand peste...am reluat legatura cu unul dintre colegii mei din scoala primara care e plecat peste sapte mari si sapte tari de ceva timp si orice regasire parea oarecum greoaie avand in vedere ca are un nume de familie destul de comun si la primele mele incercari de a-l cauta pe facebook m-am dat batuta in fata celor cateva sute de A.V. din lume...si tot in aceeasi zi...am vorbit cu "iubirea" copilariei mele si ne-am impartasit atatea amintiri...si am aflat poate un milion de lucruri care la momentul oportun ar fi dat un curs mai frumos intamplarilor de atunci, dar cum viata e complicata...oh dear, oh dear.

A fost minunat, chiar trebuie sa ma dau batuta si sa recunosc ca tragismul si pesimismul din stilul meu de viata au aparut probabil o data cu inaintarea in varsta si aprofundarea diverselor domenii ce tind sa dea batai de cap oricarui om... normal! Am zis-o, m-am recunoscut a fi normala!
Frumoasa copilarie, frumosi parinti, frumosi oameni s-au peregrinat prin viata mea...
Am terminat cafeaua asa ca la munca, Mellanie, cu spor!

Lettres persanes

“Lettres persanes”. Ma amuzam si lectura aceasta frantuza imi dadea o stare geniala.
Observasem, evident, cum se rotea ca un tigru in preajma hamacului meu, insa exista un fel de intelegere tacita intre noi … ora mea de lectura cand nimic din Istorie nu putea interveni, ora lui de … habar nu am cum isi folosea el timpul.

"Tout est relatif, voilà la seule vérité absolue."

Inutil, deja incalcase intelegerea, se mutase cu totul in spatial meu.

-Te ascult, i-am spus. Am inchis cartea cu grija si mi-am pastrat privirea asupra copertii.

Mimand surprinderea, mi-a dat o replica invelita in politetea ce ma cucerise de intaia data de partea sa:

-Scuza-ma, nu mi-am dat seama ca te deranjez.

-Deloc.
Zambesc plastic. Inca nu face diferenta intre cele sapte tipuri ale mele de a zambi. Nu il condamn, nici eu nu o fac. Ma tradeaza ele insa.

Intra repede in casa, iar pana sa ma dumiresc se intorcea insotit de doua pahare de vin rosu si o fata nevinovata. Nu ma pot supara oricum pe el … Dar nu ma costa nimic sa par afectata ca sa ii dau motive sa ma rasfete.

Incepe sa imi povesteasca despre ziua lui de lucru, despre programul de sport, planuri de vacanata, planuri de weekend … ce agitatie trebuie sa fie in sufletul lui.
Il surprind adesea povestindu-mi aceleasi lucruri si realizez ca in haosul acela uita momentele noastre impreuna. Nu e doar egoist traindu-mi prezentul cu viitorul sau trecutul lui … este chiar putin mai mult.

Zambesc, il imbratisez, il sfatuiesc.

Apoi ne iubim si se regaseste ca in fiecare seara. Majoritatea o numesc dragoste, viata in cuplu. Raman si eu la aceasta varianta … Trop simple, non?

Adoarme langa mine; din nou va trebui sa ma trezesc de dimineata pentru a ajunge acasa.

Dimineata … pana atunci va trebui sa adorm.

Si o data cu aceasta sa imi scot din minte chipul acela oriental. Ii spun cu totii Usbek … oricum fata din mintea mea nu a avut niciodata un nume. Doar mi-a trezit o adanca pasiune.

Pe care o revars asupra ta.

Somn usor.