miercuri, 5 decembrie 2012

Vanatorul

Nu am inteles de ce oamenii fug de ploaie atat de mult... desi multi marturisesc cat o iubesc.
Ajung la birou cu primele raze timide de lumina si plec in fiecare seara condusa doar de luna... uneori ni se alatura unii oaspeti neasteptati... ii primim mereu.
Singurul lucru pe care l-as schimba fiecarei zi... este aglomeratia. Desi imi place sa observ ceea ce se intampla in preajma mea sub pretextul traficului, uneori nu mi-as dori nimic mai mult decat o o injumatatire  a timpului astfel petrecut...
Am sarit prima etapa a troleului si m-am decis sa merg prin ploaie. In ajutor mi-au sarit fularul, o cafea neagra si fierbinte... si o oarecare bunatate din partea botinelor ce au devenit brusc comode. Mergand ametita nici nu stiu cand in dreptul meu a ajuns domnul R. Cat de bine a aratat mereu...
-Incerc sa te prind din urma de ceva timp ca sa ma asigur ca esti tu!
Nedumerita il fixez cateva secunde... nici nu stiam unde sa il incadrez. Fusesem eu si plimbarea mea si brusc regizorul ne indeasa un personaj masculin, incredibil de atragator, pe gat. Da' de ce?!
Incep sa rad ca nebuna ca sa imi ascund fastaceala si sa imi amintesc in ce relatii eram cu acest domn.
-Dar tu ce faci pe aici? Exceptand ca urmaresti femei mult mai tinere ca tine prin ploaie?
-Exact asta faceam! Nu ca tu ai avea vreo vina mergand prin zona asta practic pustie, in intunericul asta...Te conduc?
-Doar daca mergem in aceeasi directie. Ploua si nu vreau sa te abat.
Zambete, zambete, zambete. Ma ia de mana si parca prin vis ajung intr-un taxi. Ma simt ca intr-o nuvela fantastica a dragului meu Eliade... cand lucrurile se aranjeaza incredibil si adeseori inexpilcabil. La radio avem Reamon - Supergirl.
-Tu ai ceva explicatii de oferit, domnisoara...
-Fii bun si aminteste-mi care anume... si mai ales, de ce?
-Ai disparut pur si simplu. Incerc sa te sun si numarul e blocat, pe facebook mi-ai dat delete...
-Hahaha... si iata cum am epuizat toate sursele prin care puteai lua legatura cu mine. Da, de pe reteaua ta de stalkereala favorita te-am sters in mijlocul unui moment intens hormonal. Insa telefonul l-am pierdut.
-Nu inteleg. N-am inteles, de aceea nu am insistat. Ce am facut?
-Nimic. Asta e pacatul capital al barbatilor ca tine...
-Ca?
-Pana la urma incotro mergem?
-Te conduc.
-Multumesc.
O sa pun conversatia de umplutura intr-un plan secundar si atmosfera tensionata si oarecum incomoda... Ajungem. In mod ciudat ma aplec sa il sarut de la revedere, insa plateste si coboara.
-O sa fumez o tigara aici, in fata casei tale. Te-am cules din ploaie.. asa ca niste picaturi in plus...
-Mda... imi place sa stau in ploaie. Continui sa cred ca poate am sa mai cresc...
-Tot tanara ai ramane.
Bang. Nebunia acestui barbat frumos este aceea ca este cu putin peste 10 ani mai mare decat mine... M-a urmarit luni intregi ca pe o prada atat de mult dorita, si-a facut avant de ziua mea... si fix cand ne prindeam mai bine unul de altul, el s-a speriat, dar nu a spus nimic. Eu am simtit si am fugit. E un barbat dorit, evident. Stiam asta. Doar ca intr-o zi, chinuita de fantoma lui, deja nebuna, am decis sa aleg o oarecare muiere ce ii dadea atentie virtuala ca motiv suficient ca sa il trimit la... Dracu. Numai ca noaptea ... acest Dracu... isi elibereaza cei mai frumosi soldati... si-i trimite la vanatoare.
Dar ce-i frumos... si aducator de placere.... seamana a cadou de Mos Nicoale. Ce-mi ramane de zis?
-Hai sa iti fac o cafea, am inghetat aici.

2 comentarii:

Sanziana Lupu spunea...

Vreau sa stiu mai multe despre povestea asta!!!

sunt o zana spunea...

S-a notat, Sanziana! :) :* Mai multe... mai curand decat te astepti! Multumesc pentru sustinere! Te imbratisez!