Familia pentru mine este sacra; nimic inaintea ei, nimic dupa ea. Este ceva cu totul aparte si in fiecare zi acesta este primul motiv pe care il am in minte si pentru care multumesc divinitatii.
Astazi cu atat mai mult. Este ziua frumosului si vesnicului tanar tata!
Ma chinui sa nu mai tremur la fiecare gand pe care incerc sa il asez aici, intr-o sfortare de a scrie o poveste despre cea mai frumoasa parte a vietii mele... sau sa nu plang. Atat de mult imi iubesc parintii, incat povestesc rar despre asta doar pentru a fi sigura ca nu stric armonia noastra dand-o in vileag lumii, si uneori cand ma gandesc la ei mi se taie respiratia. Ca acum. Sunt asa de fericita.
La multi ani, draga taticule, si multumesc!
Sacrificiile pe care le face un parinte nu pot fi masurate de niciuna dintre unitatile inventate de om si nici descrise de cuvinte. Se spune ca dintre toate meseriile cea mai grea este cea de parinte. Sunt de acord. Dar probabil este printre singurele meserii pe care le faci cu dragoste, indiferent de suisuri si coborasuri.
Cand vine vorba despre subiectul "tatal meu", zambesc de fiecare data si spun ca tata este cel mai frumos si cel mai bun. Mi-am dat seama de-a lungul anilor ca mostenirii genetice generoase care il face pe tatal meu sa fie frumos, i se alatura prospetimea spiritului sau si bunatatea fara margini. Frumusetea chiar vine din interior. Si aceasta este una dintre multele lectii pretioasele pe care le-am avut de invatat de la el.
In copilarie, cand ii mai aveam inca pe bunicii din partea mamei langa noi, iubeam sa merg acolo cu trenul, desi ramanea o portiune lunga de parcurs pe jos... Dar mie imi convenea, pentru ca tata era vesnic eroul de serviciu. In primul rand, ca imi recita diverse poezii (preferatele lui erau Scrisorile lui Eminescu) sau imi povestea frumos fragmente din istorie, invatandu-ma de pe atunci sa imi pretuiesc tara si traditiile. Evident ca oboseam imediat, mai mult din rasfat, si ma puneam in fata picioarelor sale, le strangeam la piept si spuneam cu ochi mierosi de sub palarie, "tati, as vrea in brate... tati". Indiferent de cat de cald, de cat bagaj avea sau daca era obosit, el o facea mereu.
Sunt fericita ca am avut norocul sa raman si cu altceva de pe urma momentelor petrecute cu tatal meu decat latura materiala a lucrurilor. Pentru ca el mi-a fost mereu si frate, si prieten, si confident. Numai el stie cat de greu i-o fi fost cu tot ce a trebuit sa indure in serile cand ma lasa sa merg la petreceri nepermise de mamuca, caci "fata era mica" si avea numa' voie sa doarma pe la prietene. Tata ma acoperea, si a invatat saracul sa citeasca si sa scrie mesaje de toate felurile pentru a se asigura ca sunt in siguranta, dar si fericita. El nu inchidea un ochi intreaga noapte, iar eu ma distram, poate nerealizand aceste sacrificii. Asa am avut mereu un motiv pentru care sa cresc frumos, fara vicii inutile - nu puteam trada increderea tatucai.
Tatal meu mi-a daruit pasiunea pentru carti. Spunand atatea povesti frumoase, il intrebam adesea de unde le cunoaste. ,,Din carti". Apoi il vedeam cu ele in mana, si mai tarziu... cand am invatat a citi, a inceput sa imi daruiasca titlurile cele mai frumoase ale literaturii. Nu m-a obligat niciodata in nicio privinta, iar pentru aceasta eu am incercat mereu sa fac ceea ce imi spunea mie sufletul ca il va face fericit.
Sunt foarte mandra de numele meu si de tot ce ascunde acesta. E un dar din partea tatei pe care il port cu mandrie si vreau sa il duca pentru eternitate toti cei ce imi vor urma mie, copii, nepoti si tot asa... Langa numele sau vreau sa astern numai bucurie si mandrie.
Tata a reusit cumva sa fie si sa faca de toate. Cand aveam febra si trebuia sa fiu dusa la medic, el era acolo; cand voiam sa merg in parc si sa ma dau in leagane, era acolo; cand voiam sa intru in cele mai ciudate ape, gauri, cladiri, ,,aventuri", era langa mine; cand mi-e greu dimineata, este acolo... si cu o cafea; in bine si in rau, mereu acolo. Pare imposibil, dar cumva reuseste. Cu mult sacrificiu si dragoste.
Cand am adus-o pe Mussete, pisica noastra, acasa, s-a dovedit ca e mult mai greu sa cresti un pui de animal decat ma asteptasem. Eu si mama plecam dis-de-dimineata de acasa, iar tata avea liber cateva zile deoarece renovam cate ceva in casa. Imi amintesc ca m-a sunat pe la pranz, cand eu terminasem orele deja, sa ma intrebe disperat cand vin pentru ca pisicul plange tare si de cateva ori era sa il calce. L-am mintit ca am pregatiri si ca ajung tarziu; minciuni, eram terifiata de mieunatul acela asurzitor si am stat in parc pana stiam ca ajunge si mama acasa... sa aiba ea grija de Mussete. Cand am ajuns, tabloul era incredibil. Tata mesterea cu pisicul dormind pe spatele lui. Nu a mai plans din ziua aceea deloc. A crescut-o, si inca o face, pe Mussete cu aceeasi dragoste. Inutil sa mentionez ca ea il venereaza... si pana la urma cu motiv (chiar acum a venit tata acasa si ea l-a simtit dinainte sa ajunga la usa, si miauna pana intra in casa). :)
Imi place sa ii gatesc si sa merg la meciuri cu el. In ultima vreme nu am prea avut timp, dar macar le vedem si dezbatem impreuna. Apoi ne povestim tot si filosofam la un pahar de vin... Tata e super si despre el as scrie infinit...
Te iubesc, asta este intreaga idee. Stiu ca viata nu a fost blanda cu tine, dar mai stiu ca noi trei vom fi impreuna pe vecie... nu o sa mai fim niciodata singuri.
La multi ani, suflet tanar! Sa nu te schimbi nicicand! Va iubesc pe tine si pe mama!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu