Poti sa ...

Se spune ca poti sa fugi, insa ca nu te poti ascunde. De soarta, de necazuri, de bucurie, de cine sau ce pana la urma? In ultima vreme, am vazut de ce - de DRAGOSTE.

Poti sa fugi la capatul lumii,  DRAGOSTEA te va gasi. Nu sub forme noi, ci sub acelasi chip de care cine stie ce te-a legat parca pe veci.
Poti sa marchezi succes dupa succes, daca nu il vei impartasi cu  DRAGOSTEA, vei simti un gol permanent in suflet. E adevarat ca bucuriile de moment, datorate oricaror mici sau mari realizari, te vor pacali ca ai reusit sa treci peste. Insa DRAGOSTEA va reveni. Si te va pune in genunchi, chiar si daca tu esti conducatorul lumii.
Poti sa te indragostesti in fiecare zi, chiar de mai multe ori in cateva ore, toate acestea vor trece. In clipe, ore, zile, luni, ani. Oameni mai frumosi, mai inteligenti, mai amuzanti, mai energici, mai spirituali, mai bogati, mai orice decat DRAGOSTEA, nu vor conta decat pentru perioade limitate. De multe ori te vei trezi frustrat, realizand ca nu ai vrea sa lasi una dintre aceste iubiri trecatoare sa plece, insa vei fi nevoit - DRAGOSTEA ii rade zeflemitor in fata ratiunii, inca o data. ,,Nu il/o iubesc, domne, desi as vrea.... Nu pot sa il/o uit pe X.''
Poti sa te impodobesti cu bijuteriile cele mai rafinate, cu hainele cele mai elegante, te poti parfuma cu miresmele zeilor si te poti infrumuseta oricat - te vei simti cel mai frumos zacand gol langa DRAGOSTE, asa vulnerabil, si totusi atat de puternic. Vei radia purtand pe aleile din parc tricoul  DRAGOSTEI sau parfumul sau pe pielea ta, chiar daca, din nou, iluzii de moment pot fi obtinute si purtand rochia aceea turnata dupa formele tale... Si chiar daca nu iti dai seama, si poate te afli la mii de kilometri distana de  DRAGOSTE, tot pentru el/ea  te-ai aranjat.
Poti sa te incapatanezi chiar in a face legaminte cu alte persoane, doar pentru a te razbuna pe DRAGOSTE - o casnicie, o logodna, o promisiune de iubire eterna susurata in cel mai frumos loc de pe Pamant. Daca soarta o sa va elibereze pe amandoi, la un moment dat, un singur gest de la DRAGOSTE va fi suficient pentru a lua decizii radicale, in favoarea reintregirii sufletesti. Ce ne tine departe de DRAGOSTE sunt, de obicei, barierele pe care noi, oamenii, le-am impus de-a lungul anilor - de tipul: nu plec pentru copii, nu plec pentru ca am facut avere cu actualul/actuala, nu stiu daca va functiona, e prea mult pentru mine, e nebunesc, lumea ma va judeca, e prea tarziu, suntem de conditii diferite, nu il/o merit, nu mai este cel/cea de care m-am indragostit si asa mai departe. Stii cand nu poti face nimic? Cand DRAGOSTEA fie nu iti mai raspunde la sentimente, posibil din unul dintre motivele enumerate mai sus, fie... nu mai este aici. :)
Poti sa bei, sa fumezi camioane de tigarete, sa te droghezi ... sunt toate deciziile tale. Proaste. Pentru ca toate acestea ofera iluzii de eliberare, limitate ca durata, cerand un tribut cu mult, mult mai greu. Dar e posibil, ca fara ele, amintirea DRAGOSTEI sa te innebuneasca ...
Poti sa fii DRAGOSTEA cuiva, fara a stii cum sa nu frangi acea inima. Poti deveni iubirea aceasta grea pentru cineva, chiar in calatoria ta de fuga de DRAGOSTE.Sa fii bland, insa sa nu minti o viata intreaga din mila...
Poti sa te inconjori de oameni cu deosebite calitati, unii mai populari, altii mai frumosi, unii mai excentrici, altii mai energici. Iti poate suna telefonul si ti se poate umple pagina de notificari. La un moment dat, chiar daca in singuratate, vei recunoaste - sunt toate lipsite de sens, doar o masca pe care nu ai curajul sa o lasi jos. Si cum sa o lasi? Pentru DRAGOSTE? Ce nebunie... daca ar fi functionat, nu te-ai mai fi aflat intr-un film care nu e al tau, decat pe alocuri, in special in scenele triste.
Poti sa nu recunosti intreaga viata ca ai o DRAGOSTE. E mai usor. Mai ales ca, dragostea de acest gen e doar in filme, nu? De fapt, curajul de a trai o asemenea iubire care consuma poate fi asumat doar prin scenarii. DRAGOSTEA e grea, de aceea o vedem ca fiind imposibila. E, de multe ori, in ochii nostri, umilitoare, plina de suferinta si sacrificiu, dureroasa, intriganta, chinuitoare, plina de suspinciuni si gelozie. Cine vrea asa ceva? Toti. Dar nu tuturor ne ajunge o viata sa ne convingem.

Si... totusi...

E vina mea

Ma tot intorc la un episod caruia i-am fost martora, in mod neintentionat si fara a fi invitata, pentru cateva secunde. Era inca o seara in care ma intorceam de la munca, facandu-mi calculele si planificarile obisnuite pentru orele ramase din ziua aceea....

E ceva magic legat de Beraria Bragadiru, acea cladire maiestuoasa, prin constructie, si intunecata, prin pustietatea pe care o adaposteste de prea multi ani... Daca nu stiti despre ce vorbesc, o sa va spun ca e situata vis-a-vis de Academia Tehnica Militara. Episodul la care ma refer este doar unul dintre cele pe care le-am surprins in aceasta zona, dar care mi-e cel mai drag.

Spuneam ca era seara, iar eu priveam pe fereastra masinii, fara a ma gandi la ceva anume. Avusesem norocul sa nimeresc un sofer care isi dorea liniste la fel de mult ca si mine. Imi place mult sa privesc pe fereastra, indiferent de peisajul ce mi se asterne dinainte, e modul meu de a ma deconecta si a ramane doar cu mine. De multe ori, ignor ce se intampla in jurul meu, mai ales daca vad locuri noi, insa drumul acesta l-am facut deja de mii de ori ... spre casa. Uneori mai vesela, alteori mai trista; uneori cu regretul ca deja trebuie sa ma intorc acasa, alteori abia asteptand sa imi strang parintii in brate; uneori plina de mandrie, alteori in rutina. Asa era seara aceasta. Si priveam...

Vad un cuplu. Doi tineri, probabil liceeni. Ea radea cu gura pana la urechi, iar el cred ca ii strangea mana cu putere. Si se oprisera in dreptul unuia dintre geamurile crapate ale Berariei. Si el isi scoate telefonul, isi activeaza blitul si o ridica pe ea in brate pentru a vedea ce se afla in interiorul acestei intrigante cladiri. Cu siguranta, ce a vazut ea acolo nu se potrivea deloc cu dragostea lor, pentru ca ultima data cand am aruncat o privire in interiorul acestui loc parasit, arata groaznic; de altfel, la ce te-ai astepta de la o cladire parasita? Au incercat sa o vopseasca in exterior, dar vorba aceea... afara e vopsit gardul, inauntrul leopardul! :) Probabil tabloul acesta de solitudine, sfasiere, praf, prabusire, parasire... paragina, nu a impresionat-o prea mult pe ea. Am trecut repede pe langa ei, asa ca nu am de unde sa stiu cum a reactionat, nu am fost indeajuns de aproape ca sa aud ce si-au soptit, ce si-au imaginat, insa mi-am dat seama ca ii invidiam.

De ce?

Pentru simplitatea lor. Aceea de a merge pe jos impreuna si a isi povesti intamplarile de peste zi, de a se tine de mana si a se saruta indiferent de cine ii priveste, de a rade pentru ca sunt fericiti prin simpla prezenta a celuilalt... langa ei. Si, mai ales, pentru curajul lor de a explora lucruri simple. De a porni in aventuri impreuna, chiar daca asta inseamna ca el sa ii dea un telefon cu un blit si sa o ridice in brate pentru ca ea sa priveasca dincolo de geamul sfaramat al cladirii pe langa care au au trecut, probabil, de atatea ori ....

,,Ce ai vazut, iubito, acolo?''. ,,Saracie si pustietate. Asa cum sunt oamenii care nu au invatat sa iubeasca. Cum te iubesc eu pe tine ''

Ajung acasa si realizez cat de invidioasa sunt pe doi indragostiti de liceu. Simplitatea e raspunsul meu, si totusi ma indepartez de el. Cu ajutorul vostru, barbatii din viata mea. Nu gesturile mari si, adeseori, superficiale, sunt raspunsul. Nu incercarea de a fi mereu mai bun, ci reusita de a gasi acea persoana dispusa sa mearga in aventuri cu tine, in orice moment al vietii tale, exact asa cum esti.

Pentru ca nu suntem multumiti de noi incercam sa ii schimbam pe cei langa care ne mai pacalim singuratatea. Dar nu rezista. Pentru ca nu am invatat sa iubim. Pentru asta si numai pentru asta, imi asum vina.

De ce nu te legi, domnule?

Am avut norocul de a avea o familie minunata, din partea mamei mele. Genul acela de neamuri ca de poveste, cu multi unchi si matuse mereu la datorie, verisori frumosi si verisoare printese. Iar printesele, in afara de cele mici, si-au facut acea importanta datorie de femeie - s-au maritat. Sa te tii, fata, ca de aici incepe cosmarul tau.

Pai cine are timp sa iti inteleaga tie toate proiectele, lecturile, aspiratiile si nevoia de aventura? Noi avem o singura intrebare: ai un iubit stabil? Daca da, cand te muti cu el? Daca nu, hai ca stim noi un baiat bun...

Lasand nota ironica deoparte, e frumos sa ai pe cineva caruia sa ii pese de tine. Si care sa te mai mustruluiasca, din cand in cand. Dar este si enervant. Pentru ca te oboseste. Nu este o regula absolut obligatorie ca o zana de 21 de ani sa isi doreasca sa se lege... de unul.

O lectie misto am invatat-o de la prietenii mei, oriunde te duci sa tii in minte deschisa oportunitatea de a cunoaste pe cineva nou si misto. Prieteniile, relatiile, uneori si casniciile, sunt ciclice. Unii vin, altii pleaca. Tu te schimbi. La 15 ani eram fericita cu prietenii mei skateri si cu iubitul meu artist. Tin si acum legatura cu mare parte din acestia, insa din acele cateva ore ramase libere intr-o saptamana din prezentul ce il traiesc, nu stiu cate as mai fi dispusa sa le petrec cu ei.

Ce-mi place mie la viata este imprevizibilitatea ei! Si cand iti doresti o poveste ca un carusel, o vei primi! Cu bune si rele. Adeseori raul te face sa te simti mai viu decat orice. Sa iti tii intotdeauna un numar minim de persoane in viata, cu exceptia parintilor care sunt cei mai de pret. Sa iti tii un confident, un glumet, un visator, un generos, un amant, un experimentat, un salvator, un stie de toate. Minim doi din toti acestia, iar cel care sa te iubeasca este obligatoriu.

Permite-ti sa fii egoist. Recunoaste-o! Nu te lega de oameni daca nu esti pregatit. Lasa-i sa se lege de altii care ii cauta, dar sa isi pastreze loc in viata lor pentru tine. Si va veni momentul cand o vei face si tu. Pana atunci scrie povestile pe care vei vrea sa le rememorezi langa acela ce va veni. Sau langa putinii prieteni ce iti vor mai ramane.

Nu te lega cu lanturi, domnule, cat esti tanar! :)

La multi ani, tata!

Familia pentru mine este sacra; nimic inaintea ei, nimic dupa ea. Este ceva cu totul aparte si in fiecare zi acesta este primul motiv pe care il am in minte si pentru care multumesc divinitatii.
Astazi cu atat mai mult. Este ziua frumosului si vesnicului tanar tata!

Ma chinui sa nu mai tremur la fiecare gand pe care incerc sa il asez aici, intr-o sfortare de a scrie o poveste despre cea mai frumoasa parte a vietii mele... sau sa nu plang. Atat de mult imi iubesc parintii, incat povestesc rar despre asta doar pentru a fi sigura ca nu stric armonia noastra dand-o in vileag lumii, si uneori cand ma gandesc la ei mi se taie respiratia. Ca acum. Sunt asa de fericita.

La multi ani, draga taticule, si multumesc!
Sacrificiile pe care le face un parinte nu pot fi masurate de niciuna dintre unitatile inventate de om si nici descrise de cuvinte. Se spune ca dintre toate meseriile cea mai grea este cea de parinte. Sunt de acord. Dar probabil este printre singurele meserii pe care le faci cu dragoste, indiferent de suisuri si coborasuri.

Cand vine vorba despre subiectul "tatal meu", zambesc de fiecare data si spun ca tata este cel mai frumos si cel mai bun. Mi-am dat seama de-a lungul anilor ca mostenirii genetice generoase care il face pe tatal meu sa fie frumos, i se alatura prospetimea spiritului sau si bunatatea fara margini. Frumusetea chiar vine din interior. Si aceasta este una dintre multele lectii pretioasele pe care le-am avut de invatat de la el.

In copilarie, cand ii mai aveam inca pe bunicii din partea mamei langa noi, iubeam sa merg acolo cu trenul, desi ramanea o portiune lunga de parcurs pe jos... Dar mie imi convenea, pentru ca tata era vesnic eroul de serviciu. In primul rand, ca imi recita diverse poezii (preferatele lui erau Scrisorile lui Eminescu) sau imi povestea frumos fragmente din istorie, invatandu-ma de pe atunci sa imi pretuiesc tara si traditiile. Evident ca oboseam imediat, mai mult din rasfat, si ma puneam in fata picioarelor sale, le strangeam la piept si spuneam cu ochi mierosi de sub palarie, "tati, as vrea in brate... tati". Indiferent de cat de cald, de cat bagaj avea sau daca era obosit, el o facea mereu.

Sunt fericita ca am avut norocul sa raman si cu altceva de pe urma momentelor petrecute cu tatal meu decat latura materiala a lucrurilor. Pentru ca el mi-a fost mereu si frate, si prieten, si confident. Numai el stie cat de greu i-o fi fost cu tot ce a trebuit sa indure in serile cand ma lasa sa merg la petreceri nepermise de mamuca, caci "fata era mica" si avea numa' voie sa doarma pe la prietene. Tata ma acoperea, si a invatat saracul sa citeasca si sa scrie mesaje de toate felurile pentru a se asigura ca sunt in siguranta, dar si fericita. El nu inchidea un ochi intreaga noapte, iar eu ma distram, poate nerealizand aceste sacrificii. Asa am avut mereu un motiv pentru care sa cresc frumos, fara vicii inutile - nu puteam trada increderea tatucai.

 Tatal meu mi-a daruit pasiunea pentru carti. Spunand atatea povesti frumoase, il intrebam adesea de unde le cunoaste. ,,Din carti". Apoi il vedeam cu ele in mana, si mai tarziu... cand am invatat a citi, a inceput sa imi daruiasca titlurile cele mai frumoase ale literaturii. Nu m-a obligat niciodata in nicio privinta, iar pentru aceasta eu am incercat mereu sa fac ceea ce imi spunea mie sufletul ca il va face fericit.

Sunt foarte mandra de numele meu si de tot ce ascunde acesta. E un dar din partea tatei pe care il port cu mandrie si vreau sa il duca pentru eternitate toti cei ce imi vor urma mie, copii, nepoti si tot asa... Langa numele sau vreau sa astern numai bucurie si mandrie.

Tata a reusit cumva sa fie si sa faca de toate. Cand aveam febra si trebuia sa fiu dusa la medic, el era acolo; cand voiam sa merg in parc si sa ma dau in leagane, era acolo; cand voiam sa intru in cele mai ciudate ape, gauri, cladiri, ,,aventuri", era langa mine; cand mi-e greu dimineata, este acolo... si cu o cafea; in bine si in rau, mereu acolo. Pare imposibil, dar cumva reuseste. Cu mult sacrificiu si dragoste.

Cand am adus-o pe Mussete, pisica noastra, acasa, s-a dovedit ca e mult mai greu sa cresti un pui de animal decat ma asteptasem. Eu si mama plecam dis-de-dimineata de acasa, iar tata avea liber cateva zile deoarece renovam cate ceva in casa. Imi amintesc ca m-a sunat pe la pranz, cand eu terminasem orele deja, sa ma intrebe disperat cand vin pentru ca pisicul plange tare si de cateva ori era sa il calce. L-am mintit ca am pregatiri si ca ajung tarziu; minciuni, eram terifiata de mieunatul acela asurzitor si am stat in parc pana stiam ca ajunge si mama acasa... sa aiba ea grija de Mussete. Cand am ajuns, tabloul era incredibil. Tata mesterea cu pisicul dormind pe spatele lui. Nu a mai plans din ziua aceea deloc. A crescut-o, si inca o face, pe Mussete cu aceeasi dragoste. Inutil sa mentionez ca ea il venereaza... si pana la urma cu motiv (chiar acum a venit tata acasa si ea l-a simtit dinainte sa ajunga la usa, si miauna pana intra in casa). :)

Imi place sa ii gatesc si sa merg la meciuri cu el. In ultima vreme nu am prea avut timp, dar macar le vedem si dezbatem impreuna. Apoi ne povestim tot si filosofam la un pahar de vin... Tata e super si despre el as scrie infinit...

Te iubesc, asta este intreaga idee. Stiu ca viata nu a fost blanda cu tine, dar mai stiu ca noi trei vom fi impreuna pe vecie... nu o sa mai fim niciodata singuri.

La multi ani, suflet tanar! Sa nu te schimbi nicicand! Va iubesc pe tine si pe mama!

Little girls with dreams... become women with vision

Sunt acele momente cand te uiti in retrospectiva, cu drag, la anumite momente ale vietii tale.
Ma gandeam ca daca mi-as imagina vreodata trecutul sub forma unui musical, laitmotivul ar fi acela al despartirii. In sensul cel mai pur, acela de indepartare fizica, mutari de domiciliu, schimbari de ,,aer" si tot asa, in nota aceasta...

La gradinita, vag imi amintesc, am descoperit primii fiori ai iubirii, cea a copilariei, in forma ei inocenta si amuzanta... Iubitul meu din acea perioada era M., el fiind si cel care mi-a facut prima propunere de casatorie, pe care am acceptat-o fara a sta pe ganduri, impresionata fiind de o coronita de flori pe care mi-o facuse special pentru acea ocazie! Totusi, ma gandesc ca nici atunci nivelul meu de tandrete si feminitate nu era in mod deosebit slefuit, caci imi amintesc cum il strangeam in brate la un moment dat, in actul logodnei noastre, si ii spuneam ca il voi iubi mereu, chiar daca este uratel precum o broasca. M. totusi, prea mic pentru a lupta pentru legatura noastra, si-a urmat parintii in mutarea din cartier. Nu am mai auzit de el de atunci, imi amintesc doar ca pana in clasa a II-a am fost chinuita de un vis repetitiv... M., broscuta mea, se intorcea la gradinita, pesemne dupa sarutul ce avea sa il transforme intr-un print. Nu s-a intamplat...

A urmat apoi perioada scolii generale, fiecare an fiind si mai tulburator din atatea puncte de vedere, in special pentru ca am descoperit bibliotecile pline cu basme si printi care salveaza printese. In prima parte a generalei, crush-ul meu  a fost in mod clar A., pe care l-am tinut totusi in friendzone pentru ca aceasta era tactica prin care eram eu sigura ca ii voi mentine admiratia! Nu doar baieteii sunt rautaciosi si tachineaza fetele pe care le plac, si fetele (baietoase, ca mine) abordeaza aceeasi tactica. Si-ar juli mai degraba genunchii, in timpul unui meci de fotbal, decat sa scrie poezii si sa deseneze inimioare la spatele caietului. Ma rog, faceam si asta... dar A. nu trebuia sa stie. Cu A. am vazut primele filme Harry Potter, am descoperit cele mai ciudate locuri pentru v-ati ascunselea si ... tot el mi-a rezolvat cele mai multe probleme de mate. Si intr-o zi, total neasteptat, am primit vestea ca A. si parintii sai vor pleca din tara. Impactul a fost si mai mare... mai ales ca avea sa se mute la ,,celalalt capat al pamantului", iar ora de internet era atat... dar atat de scumpa, la momentul acela.

Dar m-am vindecat repejor pentru ca fetele nu pierd atat de mult timp cu partea aceasta, de moving on... decat daca tin dinadins sa o faca. S. era acolo, pregatit sa imi fie cavalerul de serviciu, in perioada gimnaziului, si inca mai cred ca nu exista un baiat cu asemenea gropite fermecatoare. Tot S. m-a ,,ajutat" sa descopar si competita; treaba cu genunchii juliti si temele la mate nu mai tinea, asa ca am trecut la alte tactici. A fost pe ON si OFF relatia noastra, iar daca ar descoperi cineva jurnalele mele din acea perioada... s-ar distra copios. La finalul claseai a VIII-a totusi, dupa multa drama si primele saruturi stangace... trebuia sa vina si separarea, nu?! A venit. S. fusese admis la un liceu militar din povincie, iar perioada mea de liceu nu avea sa il mai includa oricum.

Apoi... lucrurile au devenit tot mai serioase, si-au pierdut din farmec, desi credeam ca maturizarea il adauga. Prea multa gandire si prea putin joc. Si la liceu, singura idila ce am permis-o, s-a terminat prin episodul BAC, capitanul echipei de baschet, Don Juanul perioadei mele de liceu, terminand cei patru ani si aplicand la o bursa in strainatate, pe care a si obtinut-o. Eu eram abia boboaca, dar din scurta experienta mi-am propus ca povestile de dragoste sa le pastrez dincolo de gardul Lazarului...
Restul a mers bine.

Pana la facultate... cand s-a repetat faza pentru ca nu am mai tinut asa de mult la regula ,, fara complicatii la locul de munca" (ma rog, studiu, dupa caz). O poveste in care eu si S., sarcasticul Cassanova, ne-am indragostit unul de celalalt, pe rand, adica ... el primul, si eu ... la ceva timp dupa aceea. Doar ca mult mai tarziu, cand S. deja renuntase la facultatea noastra in favoarea alteia.

Distanta apropie, de fapt, oamenii. Pentru ca iti amintesti (sau imaginezi) intr-o forma mult mai frumoasa, oarecum mincinoasa, lucrurile... avand in vedere ca pentru a strica o poveste este nevoie de doi.

Aberant

Singuratatea este deopotriva cel mai greu blestem al vietii, dar si cea mai necesara nevoie a noastra, pentru a ne cunoaste.
De ce ne legam de oameni?

Desigur, o petrecere de unul singur nu are farmec, sau o vacanta clasica... si uneori chiar si o cafea savurata astfel devine un moment stanjenitor. Inteleg toata schema cu necesitatea cautarii afectiunii, in orice forma ar veni aceasta. Unii ne impacam cu solitudinea mai usor, altii deloc. Unii primesc ceea ce doresc din plin, altii mai putin... ,,Macar in iubire ar trebui sa fim toti egali", imi spunea o data descumpanita o prietena proaspat despartita de iubitul ei.

Incercam prea mult sa ne schimbam pentru a fi pe placul celorlalti; acesta mi se pare cel mai mare pacat pe care il savarsim cu totii impotriva propriei fiinte - neincrederea, disimularea, superficialitatea, minciuna... toate aducatoare de tristete. Suntem persoanele de care ne pasa cel mai mult, pentru ca toti suntem egoisti, dar si cele de care ne batem cel mai mult joc... aceasta sfasiere intre extreme este obositoare. Dar poate fi un drum initiatic deosebit de folositor, daca stim sa tragem acea linie de care vorbesc toti ,,expertii" in studierea vietii altora, si ne alegem ce ne face pe noi... mai impacati.

Trec printr-o perioada de izolare in ceea ce priveste relatiile. Nu pentru ca ar fi vorba de vreo drama de care vreau sa scap, sau vreo rana de vindecat... ci pentru ca vreau sa am un timp pentru mine. Relatiile ma streseaza din cale afara, iar acest lucru nu se va schimba o data cu gasirea acelui Mr. Right, ci abia cand ma voi hotari ca acesta e lucru pe care il doresc. O perioada dedicata mie si familiei mele, pentru ca in afara de ei... toti te parasesc. Si nu o spun intr-o nota tragico-depresiva, ci acesta este ciclul normal al vietii: obligati sa iti stea alaturi moral si prin natura sunt aceia care iti sunt familie, dar de multe ori nici acest lucru nu se respecta. In rest, fiecare e dator pentru viata sa si pentru familia lui.

Imi iubesc la fel de mult ca in perioada in care eram apropiati fiecare prieten al trecutului meu. Ii pretuiesc si mai mult pe cei ai prezentului si ma intreb cum vor arata cei ai viitorului. Nu am fost niciodata prietena unui singur grup de oameni, probabil de aici si desele schimbari. Ce pot sa zic, I am not a settler. And I don't regret it! :)
Stilul meu nu il recomand nimanui, e dificil, desi are castigurile lui.
Sesiunea fiind pe final, mi-as dori sa plec intr-o calatorie prelungita ... in speranta de a gasi raspunsurile ce le tot caut.
Mi-e dor de liniste.

Hook Relase

Draga mea...



Mi-am dat seama ca am o sansa la fericire alaturi de tine, insa aceasta numai dupa ce, am invatat... cu greu, sa apreciez momentele, si sa ma eliberez de sub povara planificarii.
Prea frageda, prea rasfatata, prea jucausa, prea visatoare, dedicata idealurilor tale... prea frumoasa pentru a fi doar a mea... prea tot ca sa iti cer sa te legi de mine definitiv.
Ia-ma, sunt al tau, atat cat ma vei tine. Stiu ca echilibrul la care ravnesc il voi gasi in femeile frumoase, dar banal de simple... si ar fi ideal, nu? Ideal daca nu te-as fi cunoscut niciodata si daca nu mi-ai fi ramas ca o amprenta in minte. Si o sa te dau pierzaniei de fiecare data cand nu mai te mai suport, spunandu-mi mereu ca nimeni nu are nevoie de o pustoaica descreierata... fara minte!
Din contra, si ce mai minte! ... Cred ca aceasta mi te fura. Nu ma tem deloc de alti barbati, cum ma tem de mintea ta inca din momentul in care am descoperit-o prima data... este cam asa... admiratie pentru sclipirea ei, apoi enervare, neliniste, frustrare.. si frica.
Vesnica exploratoare... a frumosului trupesc si a celui spiritual. Te hranesti cu toate acestea si apoi te gandesti ce a mai ramas de iubit. Innebunita de descifrarea oricarui mister al vietilor noastre, nu poti accepta simplitatea vietii... nu te mai pot retine o data ce ti-ai pus in gand sa cuceresti lumea... Trofee peste trofee, si uneori obosesti pentru o vreme, iar atunci... te intorci. Cu noroc am fost eu cel pe care l-ai ales ca loc de refugiu. Draga mea, dar nu este nedrept sa ma iubesti doar in momentele tale de oboseala?!
Da, sunt egoist. Si nebun ca m-am lasa sa pic in jocul acesta in rolul aceluia care pierde. Nu stiu cum am ajuns aici, dar nu ma mai pot uita la femeile cumsecade, la acele modele de neveste ideale... decat in momentele mele de oboseala! Mereu cu speranta ca, intr-o zi, tu te vei transforma intr-o astfel de femeie...
Ce nebunie! Sa iti doresti sa metamorfozezi o nimfa ... intr-o femeie ce isi accepta cearcanele de sub ochi si care nu se mai deranjeaza sa se gateasca pentru barbatul ei in fiecare zi....
Stiu ca iubesti. Ca poti sa o faci. Iti iubesti mama, tatal, pe tine, cartile tale, filmele, cafeaua neagra, vinul rosu si zaharul... Chiar si pe mine m-ai iubit, dar nu o mai faci cum mi-as dori eu. Nu m-ai putut iubi niciodata cum am facut-o eu. Insa ma resemnasem.
Si iti jur ca am vrut sa raman locul tau de refugiu intotdeauna, in momentele-ti de lucidate sa te intorci la mine, dar uite cum au trecut ani, si nu luni ... cum speram eu la inceput! Si te vreau si mai mult...
Vreau sa scap de tine, dar nu am puterea aceasta...
Te-ai indurat tu insa de mine... si m-ai eliberat. M-ai parasit si mi-ai redat libertatea.
Muza a nebuniei, iti voi pastra amintirea celui mai frumos zambet... si celui mai salbatic sarut!



A.