Vanatorul

Nu am inteles de ce oamenii fug de ploaie atat de mult... desi multi marturisesc cat o iubesc.
Ajung la birou cu primele raze timide de lumina si plec in fiecare seara condusa doar de luna... uneori ni se alatura unii oaspeti neasteptati... ii primim mereu.
Singurul lucru pe care l-as schimba fiecarei zi... este aglomeratia. Desi imi place sa observ ceea ce se intampla in preajma mea sub pretextul traficului, uneori nu mi-as dori nimic mai mult decat o o injumatatire  a timpului astfel petrecut...
Am sarit prima etapa a troleului si m-am decis sa merg prin ploaie. In ajutor mi-au sarit fularul, o cafea neagra si fierbinte... si o oarecare bunatate din partea botinelor ce au devenit brusc comode. Mergand ametita nici nu stiu cand in dreptul meu a ajuns domnul R. Cat de bine a aratat mereu...
-Incerc sa te prind din urma de ceva timp ca sa ma asigur ca esti tu!
Nedumerita il fixez cateva secunde... nici nu stiam unde sa il incadrez. Fusesem eu si plimbarea mea si brusc regizorul ne indeasa un personaj masculin, incredibil de atragator, pe gat. Da' de ce?!
Incep sa rad ca nebuna ca sa imi ascund fastaceala si sa imi amintesc in ce relatii eram cu acest domn.
-Dar tu ce faci pe aici? Exceptand ca urmaresti femei mult mai tinere ca tine prin ploaie?
-Exact asta faceam! Nu ca tu ai avea vreo vina mergand prin zona asta practic pustie, in intunericul asta...Te conduc?
-Doar daca mergem in aceeasi directie. Ploua si nu vreau sa te abat.
Zambete, zambete, zambete. Ma ia de mana si parca prin vis ajung intr-un taxi. Ma simt ca intr-o nuvela fantastica a dragului meu Eliade... cand lucrurile se aranjeaza incredibil si adeseori inexpilcabil. La radio avem Reamon - Supergirl.
-Tu ai ceva explicatii de oferit, domnisoara...
-Fii bun si aminteste-mi care anume... si mai ales, de ce?
-Ai disparut pur si simplu. Incerc sa te sun si numarul e blocat, pe facebook mi-ai dat delete...
-Hahaha... si iata cum am epuizat toate sursele prin care puteai lua legatura cu mine. Da, de pe reteaua ta de stalkereala favorita te-am sters in mijlocul unui moment intens hormonal. Insa telefonul l-am pierdut.
-Nu inteleg. N-am inteles, de aceea nu am insistat. Ce am facut?
-Nimic. Asta e pacatul capital al barbatilor ca tine...
-Ca?
-Pana la urma incotro mergem?
-Te conduc.
-Multumesc.
O sa pun conversatia de umplutura intr-un plan secundar si atmosfera tensionata si oarecum incomoda... Ajungem. In mod ciudat ma aplec sa il sarut de la revedere, insa plateste si coboara.
-O sa fumez o tigara aici, in fata casei tale. Te-am cules din ploaie.. asa ca niste picaturi in plus...
-Mda... imi place sa stau in ploaie. Continui sa cred ca poate am sa mai cresc...
-Tot tanara ai ramane.
Bang. Nebunia acestui barbat frumos este aceea ca este cu putin peste 10 ani mai mare decat mine... M-a urmarit luni intregi ca pe o prada atat de mult dorita, si-a facut avant de ziua mea... si fix cand ne prindeam mai bine unul de altul, el s-a speriat, dar nu a spus nimic. Eu am simtit si am fugit. E un barbat dorit, evident. Stiam asta. Doar ca intr-o zi, chinuita de fantoma lui, deja nebuna, am decis sa aleg o oarecare muiere ce ii dadea atentie virtuala ca motiv suficient ca sa il trimit la... Dracu. Numai ca noaptea ... acest Dracu... isi elibereaza cei mai frumosi soldati... si-i trimite la vanatoare.
Dar ce-i frumos... si aducator de placere.... seamana a cadou de Mos Nicoale. Ce-mi ramane de zis?
-Hai sa iti fac o cafea, am inghetat aici.

Long time...

Se pare ca zilele acestea trecutul a tinut sa imi invadeze spatiul cat mai mult posibil... Aproape ca uitasem de contul acesta...de fapt, sunt tare curioasa de cate lucruri din trecut ne putem aduce aminte (fortat, evident)... Este amuzant, dar de fiecare data cand sunt nevoita sa fac ceva "sub presiune" (de exemplu, un joc de tipul fazan) mintea mea pare sa aiba forta supranaturala de a se goli...funny shit.

Dar vorbeam de cum s-o tot tinut trecutul de mine; se pare ca sperantele voastre si, de asemenea, zicatorile de tipul "trecutul nu iti poate defini niciodata viitorul" nu au nicio noima, imi pare rau sa va anunt...

Din fericire nu este nimic acolo care ar trebui sa stea ascuns (hehehe, se simte o usoara scuzare?)...Pur si simplu este socant cum in aceeasi zi am purtat perechea mea de shoesi din clasa aIX-a (si m-am dat pe skate, de asemenea!)...lucru ce a parut socant, cel putin colegilor mei, avand in vedere ca in ultimul timp NIMENI nu a mai purtat astfel de incaltaminte, si adaugam starea perfecta in care se afla credinciosii mei vansi; trecand peste...am reluat legatura cu unul dintre colegii mei din scoala primara care e plecat peste sapte mari si sapte tari de ceva timp si orice regasire parea oarecum greoaie avand in vedere ca are un nume de familie destul de comun si la primele mele incercari de a-l cauta pe facebook m-am dat batuta in fata celor cateva sute de A.V. din lume...si tot in aceeasi zi...am vorbit cu "iubirea" copilariei mele si ne-am impartasit atatea amintiri...si am aflat poate un milion de lucruri care la momentul oportun ar fi dat un curs mai frumos intamplarilor de atunci, dar cum viata e complicata...oh dear, oh dear.

A fost minunat, chiar trebuie sa ma dau batuta si sa recunosc ca tragismul si pesimismul din stilul meu de viata au aparut probabil o data cu inaintarea in varsta si aprofundarea diverselor domenii ce tind sa dea batai de cap oricarui om... normal! Am zis-o, m-am recunoscut a fi normala!
Frumoasa copilarie, frumosi parinti, frumosi oameni s-au peregrinat prin viata mea...
Am terminat cafeaua asa ca la munca, Mellanie, cu spor!

Lettres persanes

“Lettres persanes”. Ma amuzam si lectura aceasta frantuza imi dadea o stare geniala.
Observasem, evident, cum se rotea ca un tigru in preajma hamacului meu, insa exista un fel de intelegere tacita intre noi … ora mea de lectura cand nimic din Istorie nu putea interveni, ora lui de … habar nu am cum isi folosea el timpul.

"Tout est relatif, voilà la seule vérité absolue."

Inutil, deja incalcase intelegerea, se mutase cu totul in spatial meu.

-Te ascult, i-am spus. Am inchis cartea cu grija si mi-am pastrat privirea asupra copertii.

Mimand surprinderea, mi-a dat o replica invelita in politetea ce ma cucerise de intaia data de partea sa:

-Scuza-ma, nu mi-am dat seama ca te deranjez.

-Deloc.
Zambesc plastic. Inca nu face diferenta intre cele sapte tipuri ale mele de a zambi. Nu il condamn, nici eu nu o fac. Ma tradeaza ele insa.

Intra repede in casa, iar pana sa ma dumiresc se intorcea insotit de doua pahare de vin rosu si o fata nevinovata. Nu ma pot supara oricum pe el … Dar nu ma costa nimic sa par afectata ca sa ii dau motive sa ma rasfete.

Incepe sa imi povesteasca despre ziua lui de lucru, despre programul de sport, planuri de vacanata, planuri de weekend … ce agitatie trebuie sa fie in sufletul lui.
Il surprind adesea povestindu-mi aceleasi lucruri si realizez ca in haosul acela uita momentele noastre impreuna. Nu e doar egoist traindu-mi prezentul cu viitorul sau trecutul lui … este chiar putin mai mult.

Zambesc, il imbratisez, il sfatuiesc.

Apoi ne iubim si se regaseste ca in fiecare seara. Majoritatea o numesc dragoste, viata in cuplu. Raman si eu la aceasta varianta … Trop simple, non?

Adoarme langa mine; din nou va trebui sa ma trezesc de dimineata pentru a ajunge acasa.

Dimineata … pana atunci va trebui sa adorm.

Si o data cu aceasta sa imi scot din minte chipul acela oriental. Ii spun cu totii Usbek … oricum fata din mintea mea nu a avut niciodata un nume. Doar mi-a trezit o adanca pasiune.

Pe care o revars asupra ta.

Somn usor.