Poti sa ...

Se spune ca poti sa fugi, insa ca nu te poti ascunde. De soarta, de necazuri, de bucurie, de cine sau ce pana la urma? In ultima vreme, am vazut de ce - de DRAGOSTE.

Poti sa fugi la capatul lumii,  DRAGOSTEA te va gasi. Nu sub forme noi, ci sub acelasi chip de care cine stie ce te-a legat parca pe veci.
Poti sa marchezi succes dupa succes, daca nu il vei impartasi cu  DRAGOSTEA, vei simti un gol permanent in suflet. E adevarat ca bucuriile de moment, datorate oricaror mici sau mari realizari, te vor pacali ca ai reusit sa treci peste. Insa DRAGOSTEA va reveni. Si te va pune in genunchi, chiar si daca tu esti conducatorul lumii.
Poti sa te indragostesti in fiecare zi, chiar de mai multe ori in cateva ore, toate acestea vor trece. In clipe, ore, zile, luni, ani. Oameni mai frumosi, mai inteligenti, mai amuzanti, mai energici, mai spirituali, mai bogati, mai orice decat DRAGOSTEA, nu vor conta decat pentru perioade limitate. De multe ori te vei trezi frustrat, realizand ca nu ai vrea sa lasi una dintre aceste iubiri trecatoare sa plece, insa vei fi nevoit - DRAGOSTEA ii rade zeflemitor in fata ratiunii, inca o data. ,,Nu il/o iubesc, domne, desi as vrea.... Nu pot sa il/o uit pe X.''
Poti sa te impodobesti cu bijuteriile cele mai rafinate, cu hainele cele mai elegante, te poti parfuma cu miresmele zeilor si te poti infrumuseta oricat - te vei simti cel mai frumos zacand gol langa DRAGOSTE, asa vulnerabil, si totusi atat de puternic. Vei radia purtand pe aleile din parc tricoul  DRAGOSTEI sau parfumul sau pe pielea ta, chiar daca, din nou, iluzii de moment pot fi obtinute si purtand rochia aceea turnata dupa formele tale... Si chiar daca nu iti dai seama, si poate te afli la mii de kilometri distana de  DRAGOSTE, tot pentru el/ea  te-ai aranjat.
Poti sa te incapatanezi chiar in a face legaminte cu alte persoane, doar pentru a te razbuna pe DRAGOSTE - o casnicie, o logodna, o promisiune de iubire eterna susurata in cel mai frumos loc de pe Pamant. Daca soarta o sa va elibereze pe amandoi, la un moment dat, un singur gest de la DRAGOSTE va fi suficient pentru a lua decizii radicale, in favoarea reintregirii sufletesti. Ce ne tine departe de DRAGOSTE sunt, de obicei, barierele pe care noi, oamenii, le-am impus de-a lungul anilor - de tipul: nu plec pentru copii, nu plec pentru ca am facut avere cu actualul/actuala, nu stiu daca va functiona, e prea mult pentru mine, e nebunesc, lumea ma va judeca, e prea tarziu, suntem de conditii diferite, nu il/o merit, nu mai este cel/cea de care m-am indragostit si asa mai departe. Stii cand nu poti face nimic? Cand DRAGOSTEA fie nu iti mai raspunde la sentimente, posibil din unul dintre motivele enumerate mai sus, fie... nu mai este aici. :)
Poti sa bei, sa fumezi camioane de tigarete, sa te droghezi ... sunt toate deciziile tale. Proaste. Pentru ca toate acestea ofera iluzii de eliberare, limitate ca durata, cerand un tribut cu mult, mult mai greu. Dar e posibil, ca fara ele, amintirea DRAGOSTEI sa te innebuneasca ...
Poti sa fii DRAGOSTEA cuiva, fara a stii cum sa nu frangi acea inima. Poti deveni iubirea aceasta grea pentru cineva, chiar in calatoria ta de fuga de DRAGOSTE.Sa fii bland, insa sa nu minti o viata intreaga din mila...
Poti sa te inconjori de oameni cu deosebite calitati, unii mai populari, altii mai frumosi, unii mai excentrici, altii mai energici. Iti poate suna telefonul si ti se poate umple pagina de notificari. La un moment dat, chiar daca in singuratate, vei recunoaste - sunt toate lipsite de sens, doar o masca pe care nu ai curajul sa o lasi jos. Si cum sa o lasi? Pentru DRAGOSTE? Ce nebunie... daca ar fi functionat, nu te-ai mai fi aflat intr-un film care nu e al tau, decat pe alocuri, in special in scenele triste.
Poti sa nu recunosti intreaga viata ca ai o DRAGOSTE. E mai usor. Mai ales ca, dragostea de acest gen e doar in filme, nu? De fapt, curajul de a trai o asemenea iubire care consuma poate fi asumat doar prin scenarii. DRAGOSTEA e grea, de aceea o vedem ca fiind imposibila. E, de multe ori, in ochii nostri, umilitoare, plina de suferinta si sacrificiu, dureroasa, intriganta, chinuitoare, plina de suspinciuni si gelozie. Cine vrea asa ceva? Toti. Dar nu tuturor ne ajunge o viata sa ne convingem.

Si... totusi...

E vina mea

Ma tot intorc la un episod caruia i-am fost martora, in mod neintentionat si fara a fi invitata, pentru cateva secunde. Era inca o seara in care ma intorceam de la munca, facandu-mi calculele si planificarile obisnuite pentru orele ramase din ziua aceea....

E ceva magic legat de Beraria Bragadiru, acea cladire maiestuoasa, prin constructie, si intunecata, prin pustietatea pe care o adaposteste de prea multi ani... Daca nu stiti despre ce vorbesc, o sa va spun ca e situata vis-a-vis de Academia Tehnica Militara. Episodul la care ma refer este doar unul dintre cele pe care le-am surprins in aceasta zona, dar care mi-e cel mai drag.

Spuneam ca era seara, iar eu priveam pe fereastra masinii, fara a ma gandi la ceva anume. Avusesem norocul sa nimeresc un sofer care isi dorea liniste la fel de mult ca si mine. Imi place mult sa privesc pe fereastra, indiferent de peisajul ce mi se asterne dinainte, e modul meu de a ma deconecta si a ramane doar cu mine. De multe ori, ignor ce se intampla in jurul meu, mai ales daca vad locuri noi, insa drumul acesta l-am facut deja de mii de ori ... spre casa. Uneori mai vesela, alteori mai trista; uneori cu regretul ca deja trebuie sa ma intorc acasa, alteori abia asteptand sa imi strang parintii in brate; uneori plina de mandrie, alteori in rutina. Asa era seara aceasta. Si priveam...

Vad un cuplu. Doi tineri, probabil liceeni. Ea radea cu gura pana la urechi, iar el cred ca ii strangea mana cu putere. Si se oprisera in dreptul unuia dintre geamurile crapate ale Berariei. Si el isi scoate telefonul, isi activeaza blitul si o ridica pe ea in brate pentru a vedea ce se afla in interiorul acestei intrigante cladiri. Cu siguranta, ce a vazut ea acolo nu se potrivea deloc cu dragostea lor, pentru ca ultima data cand am aruncat o privire in interiorul acestui loc parasit, arata groaznic; de altfel, la ce te-ai astepta de la o cladire parasita? Au incercat sa o vopseasca in exterior, dar vorba aceea... afara e vopsit gardul, inauntrul leopardul! :) Probabil tabloul acesta de solitudine, sfasiere, praf, prabusire, parasire... paragina, nu a impresionat-o prea mult pe ea. Am trecut repede pe langa ei, asa ca nu am de unde sa stiu cum a reactionat, nu am fost indeajuns de aproape ca sa aud ce si-au soptit, ce si-au imaginat, insa mi-am dat seama ca ii invidiam.

De ce?

Pentru simplitatea lor. Aceea de a merge pe jos impreuna si a isi povesti intamplarile de peste zi, de a se tine de mana si a se saruta indiferent de cine ii priveste, de a rade pentru ca sunt fericiti prin simpla prezenta a celuilalt... langa ei. Si, mai ales, pentru curajul lor de a explora lucruri simple. De a porni in aventuri impreuna, chiar daca asta inseamna ca el sa ii dea un telefon cu un blit si sa o ridice in brate pentru ca ea sa priveasca dincolo de geamul sfaramat al cladirii pe langa care au au trecut, probabil, de atatea ori ....

,,Ce ai vazut, iubito, acolo?''. ,,Saracie si pustietate. Asa cum sunt oamenii care nu au invatat sa iubeasca. Cum te iubesc eu pe tine ''

Ajung acasa si realizez cat de invidioasa sunt pe doi indragostiti de liceu. Simplitatea e raspunsul meu, si totusi ma indepartez de el. Cu ajutorul vostru, barbatii din viata mea. Nu gesturile mari si, adeseori, superficiale, sunt raspunsul. Nu incercarea de a fi mereu mai bun, ci reusita de a gasi acea persoana dispusa sa mearga in aventuri cu tine, in orice moment al vietii tale, exact asa cum esti.

Pentru ca nu suntem multumiti de noi incercam sa ii schimbam pe cei langa care ne mai pacalim singuratatea. Dar nu rezista. Pentru ca nu am invatat sa iubim. Pentru asta si numai pentru asta, imi asum vina.