joi, 6 iunie 2013

Aberant

Singuratatea este deopotriva cel mai greu blestem al vietii, dar si cea mai necesara nevoie a noastra, pentru a ne cunoaste.
De ce ne legam de oameni?

Desigur, o petrecere de unul singur nu are farmec, sau o vacanta clasica... si uneori chiar si o cafea savurata astfel devine un moment stanjenitor. Inteleg toata schema cu necesitatea cautarii afectiunii, in orice forma ar veni aceasta. Unii ne impacam cu solitudinea mai usor, altii deloc. Unii primesc ceea ce doresc din plin, altii mai putin... ,,Macar in iubire ar trebui sa fim toti egali", imi spunea o data descumpanita o prietena proaspat despartita de iubitul ei.

Incercam prea mult sa ne schimbam pentru a fi pe placul celorlalti; acesta mi se pare cel mai mare pacat pe care il savarsim cu totii impotriva propriei fiinte - neincrederea, disimularea, superficialitatea, minciuna... toate aducatoare de tristete. Suntem persoanele de care ne pasa cel mai mult, pentru ca toti suntem egoisti, dar si cele de care ne batem cel mai mult joc... aceasta sfasiere intre extreme este obositoare. Dar poate fi un drum initiatic deosebit de folositor, daca stim sa tragem acea linie de care vorbesc toti ,,expertii" in studierea vietii altora, si ne alegem ce ne face pe noi... mai impacati.

Trec printr-o perioada de izolare in ceea ce priveste relatiile. Nu pentru ca ar fi vorba de vreo drama de care vreau sa scap, sau vreo rana de vindecat... ci pentru ca vreau sa am un timp pentru mine. Relatiile ma streseaza din cale afara, iar acest lucru nu se va schimba o data cu gasirea acelui Mr. Right, ci abia cand ma voi hotari ca acesta e lucru pe care il doresc. O perioada dedicata mie si familiei mele, pentru ca in afara de ei... toti te parasesc. Si nu o spun intr-o nota tragico-depresiva, ci acesta este ciclul normal al vietii: obligati sa iti stea alaturi moral si prin natura sunt aceia care iti sunt familie, dar de multe ori nici acest lucru nu se respecta. In rest, fiecare e dator pentru viata sa si pentru familia lui.

Imi iubesc la fel de mult ca in perioada in care eram apropiati fiecare prieten al trecutului meu. Ii pretuiesc si mai mult pe cei ai prezentului si ma intreb cum vor arata cei ai viitorului. Nu am fost niciodata prietena unui singur grup de oameni, probabil de aici si desele schimbari. Ce pot sa zic, I am not a settler. And I don't regret it! :)
Stilul meu nu il recomand nimanui, e dificil, desi are castigurile lui.
Sesiunea fiind pe final, mi-as dori sa plec intr-o calatorie prelungita ... in speranta de a gasi raspunsurile ce le tot caut.
Mi-e dor de liniste.


2 comentarii:

Unknown spunea...

Am ajuns aici datorita povestii din Adevarul! Imi place mult ce scrii... sper sa imi accepti si prietenia pe Facebook, mi-ar placea sa citesc mai mult din ceea ce scrii! O zi frumoasa si mult succes!!

sunt o zana spunea...

Cu mult drag, Alexandra! Ma bucur sa te am aici... sper sa te simti bine alaturi de micile mele aberatii... Zi frumoasa! :*